Ziarul care ține cu românul

Bilanțul misiunilor zilei de joi, 01 septembrie 2022

Pompierii militari au fost prezenți la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.382 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (01.09.2022).

La nivel național, 1.141 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (282 cazuri), urmată de județele Constanța (62 cazuri), Timiș (54 cazuri) și Mureș (51 cazuri).

În ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea celor 53 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 188 de misiuni pentru protecția comunităților.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 5 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma acestor evenimente, 3 persoane și-au pierdut viața în județele Brăila, Cluj și Călărași.

În perioada de referință, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii au salvat 9 persoane aflate în dificultate.

În perioada de referință, în ultimele 24 de ore, la nivel național au fost transmise 12 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 9 mesaje de avertizare privind prezența animalelor sălbatice, în județele Argeș (2), Bacău (1), Harghita (2), Hunedoara (1), Mureș (1), Neamț (1), Prahova (1); 3 mesaje privind avertizările hidrometeorologice periculoase imediate, ce au vizat județele Brașov (1), Mureș (1) și Sălaj (1).

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *