Ziarul care ține cu românul

Border Police Kids Academy are primii absolvenţi

În data de 03.08.2023, în prezenţa inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul chestor de poliţie Victor-Ştefan IVAŞCU, a avut loc “festivitatea de  absolvire” şi închidere a primei ediţii a TABĂREI DE CAMPANIE pentru copii – BORDER POLICE KIDS ACADEMY (Academia Poliţiei de Frontieră pentru Copii), organizată de Poliția de Frontieră Română.

Tabăra tematică de vară s-a desfăşurat în perioada 29 iulie – 04 august şi s-a bucurat de participarea a douăzeci de elevi, fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, din întreaga ţară, între care şi trei copii de naționalitate ucraineană, selecţionaţi cu sprijinul Organizației Internaționale pentru Migrație.

Inspectorul general a înmânat celor mai mici poliţişti de frontieră  diplomele  de absolvire a BORDER POLICE KIDS ACADEMY şi i-a felicitat pentru dorinţa de a petrece o săptămână din vacanţa de vară alături de poliţiştii de frontieră, îmbinând activităţile instructive cu cele relaxante, specifice vârstei lor.

Activităţile din cadrul Border Police Kids Academy s-au derulat la Școala de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin,  din judeţul Mehedinţi, cu personalul implicat în instruirea poliţiştilor de frontieră. De asemenea, pentru activităţile practice din teren am beneficiat de sprijinul poliţiştilor de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, Sectorul Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova.

Programul zilnic a cuprins atât activități de instruire cât şi momente atractive:

  • înviorarea de dimineaţă, antrenamente sportive, învăţarea mersului în cadență, tactici de autoapărare
  • elementele din care este constituită uniforma de poliţist de frontieră şi gradele aferente
  • teme practice de pregătire la laboratorul criminalistic: recunoaşterea documentelor false, modalităţi de prelevare a urmelor
  • prezentarea tehnicii PFR şi discuții cu trainerii despre diferite proceduri polițienești
  • vizite în teren la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I si participare la modul cum se derulează controlul de frontieră, precum şi la Sectorul Poliţiei de Frontieră Orşova unde au putut observa cum se realizează supravegherea frontierei pe Dunăre.
  • nu au lipsit vizite la Muzeul Drobeta Turnu Severin, la Muzeul Hidrocentralei Porţile de Fier, Cetatea Medievală a Severinului și la Castelul de apă din Drobeta Turnu Severin
  • seara s-a încheiat mereu cu jocuri în echipă care i-au ajutat pe copii să îşi dezvolte spiritul competitiv, cu respect faţă de colegi.

Scopul acestui proiect este apropierea de comunitate a Poliţiei de Frontieră, prin atragerea și educarea tinerei generații, cunoaşterea atribuțiilor instituției noastre, dar și dezvoltarea unui comportament responsabil, cu respect față de instituțiile polițienești și față de legislație.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *