Ziarul care ține cu românul

BULETIN INFO-RUTIER

Zilnic, polițiștii rutieri acționează pe drumurile publice din județul Sibiu, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu preponderență pentru respectarea regimului legal de viteză, a consumului de băuturi alcoolice și nu numai.

În perioada 13 – 15 august a.c., în cadrul activităților preventiv-reactive desfășurate de către polițiștii rutieri pe toate segmentele de drum din județul Sibiu, au fost aplicate peste 400 de sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002, cu amenzi în valoare de peste 157.000 de lei. Dintre acestea, 91 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în 27 de situații fiind aplicată și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile.

Totodată, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier și ridicate în vederea suspendării 57 de permise de conducere, din care 27 pentru depășirea regimului legal de viteză, 8 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, 8 pentru depășire interzisă, 5 pentru neacordare de prioritate, 2 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului, iar diferența pentru alte abateri.

Exemple semnificative:

La data de 15 august, în jurul orei 07:00, pe str. Gheorghe Lazăr din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au depistat în trafic un conducător auto aflat sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Șmig, a fost testat cu aparatul etilotest iar valoarea indicată a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 16 august, în jurul orei 01:50, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control în trafic, în orașul Avrig, un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că mașina era condusă de un tânăr de 20 de ani, din Avrig, care nu deține permis de conducere iar testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 15 august, în jurul orei 16:10, polițiștii din Agnita au oprit pentru control în trafic, în localitatea Nocrich, un moped condus de un bărbat. Bărbatul nu a putut prezenta polițiștilor nici un act de identitate sau documente ale vehiculului, astfel că în urma verificărilor, aceștia au stabilit că mopedul este neînmatriculat/neînregistrat, nu deține încheiată polița RCA de asigurare auto, iar în ceea ce-l privește pe bărbatul care îl conduce s-a stabilit că este un localnic în vârstă de 32 de ani, care nu deține permis de conducere și se află sub influența băuturilor alcoolice, testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat.

La data de 14 august, în jurul orei 22:20, un sibian aflat sub influența băuturilor alcoolice a fost implicat într-un eveniment soldat cu pagube materiale. Sibianul, în vârstă de 56 de ani, în timp ce conducerea autoturismul pe Calea Cisnădiei, a efectuat virajul la stânga pentru a intra într-o stație peco, moment în care a fost lovit din spate de un autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, iar în cazul sibianului de 56 de ani valoarea indicată a fost de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *