Ziarul care ține cu românul

CERCETĂRI EFECTUATE DE BIROUL PENTRU PROTECŢIA ANIMALELOR

PREVEDERI LEGALE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI ANIMALELOR
PREVEDERI LEGALE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI ANIMALELOR

În urma apariției în spațiul public, pe o rețea de socializare, a unor imagini, în care este prezentată o pisică ce pare a fi vătămată, Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:

În cursul zilei de 20 aprilie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat din oficiu și au efectuat verificări, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Cu această ocazie a fost identificată persoana care a realizat filmarea, respectiv o femeie, în vârstă de 34 de ani, domiciliată în localitatea Drăghiceni.

La fața locului au fost găsite patru animale, un câine și trei pisici, inclusiv pisica ce apare în imagini, care au fost evaluate medical de către medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, stabilindu-se că sunt bine întreținute și fără a prezenta urme de violență.

Poliţiştii continuă verificările în conformitate cu prevederile Legii nr. 205 din 2004, privind protecția animalelor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse măsurile legale.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *