Ziarul care ține cu românul

Cercetat pentru proxenetism și infracțiuni rutiere, a fost reținut

Bărbat prins în timp ce voia să vândă niște arme de foc

Față de persoana în cauză, la data de 19 octombrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus aplicarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Vă reamintim faptul că, la data de 18 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 26 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism (3 acte materiale), conducere fără permis (3 acte materiale) și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat (3 acte materiale).

În fapt, sibianul este bănuit că, în perioada mai – iunie a acestui an, ar fi determinat mai multe tinere să practice prostituția pe raza județului Sibiu, atât stradal, cât și la domiciliile clienților. În cursul presupusei activități infracționale amintite, sibianul ar fi săvârșit și infracțiuni la regimul rutier.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 18 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *