Ziarul care ține cu românul

Cercetați penal pentru fapte comise cu violență, 7 rășinăreni au fost reținuți

La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut mai multe persoane, cercetate penal pentru fapte comise cu violență în cursul zilei de 14 noiembrie, pe raza localității Rășinari, în conflicte fiind implicați localnici.

Doi bărbați, în vârstă de 19, respectiv 31 de ani, sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice și au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți că, în jurul orei 01,00, l-ar fi agresat pe un amic, în vârstă de 41 de ani, în timp ce se aflau într-un local din Rășinari.

Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost reținut după ce, în jurul orei 07,00, pe o stradă din localitatea de domiciliu, l-ar fi lovit cu un obiect contondent pe un tânăr în vârstă de 19 ani. În acest caz, cercetările penale vizează săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Alți patru bărbați, cu vârsta de 25, 33, 35, respectiv 38 de ani, reținuți pentru 24 de ore, sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare, bănuiți fiind că, în jurul orei 10,00,în timp ce se aflau într-un local, l-ar fi agresat pe un localnic în vârstă de 44 de ani.

Toate cele trei conflicte ar fi izbucnit pe fondul consumului de alcool, victimele fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Ca urmare a administrării probatoriului în cele 3 cauze penale, la data de 17 noiembrie a.c., cei 7 presupuși agresori au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *