Ziarul care ține cu românul

Cetăţeni străini depistați în tentativă de trecere ilegală a frontierei

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 18 cetăţeni din Nepal, Siria și Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR.

În data de 11.02.2024 , în jurul orei 03:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, profile metalice pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului , au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, 18 cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, Siria și Bangladesh, unii dintre aceștia fiind intrați legal, iar alții fiind solicitanți de azil în România.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

SURSA FOTO: POLITIA DE FRONTIERĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *