Ziarul care ține cu românul

Coliziune frontală pe contrasens, fatală pentru conducătorul unui autoturism și pasagera acestuia.

Acțiuni de reducere a riscului rutier pe drumurile publice

Miercuri, 24 august a.c., la ora 07.42, pe D.N.1, în localitatea bihoreană Aușeu, un bărbat de 36 de ani, din comuna Tăuteu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism înspre Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un autotren cu semiremorcă, condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Șugag, județul Alba.

În urma accidentului rutier, atât bărbatul de 36 de ani, care conducea autoturismul, cât și o tânără de 20 de ani, din comuna Popești, judeșul Bihor, pasageră în autoturism, au suferit leziuni care le-au provocat decesul la fața locului.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO REPREZENTATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *