Ziarul care ține cu românul

Doi bărbați reținuți pentru furt calificat

La doar 15 ani cercetat pentru trei infracțiuni diferite

În ziua de 03 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și au reținut doi bărbați.

Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 22 mai a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au depistat în flagrant delict doi bărbați, de 40 și de 42 de ani, ambii din Pitești, în timp ce sustrăgeau obiecte din material feros aflate într-o clădire dezafectată.

Bunurile au fost recuperate și predate reprezentantului persoanei vatamate.

În ziua de 05 iunie a.c., după administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIEB

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *