Ziarul care ține cu românul

DOI TINERI BĂNUIŢI DE TÂLHĂRIE – CERCETAȚI DE POLIŢIŞTII CAPITALEI

Tineri încătușați după ce au furat bijuterii și bani
ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE

Marți, 18 mai a.c., poliţisti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în județul Brăila, într-un dosar privind săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.

La data de 23 martie a.c., poliţiştii Secţiei 10 au fost sesizaţi prin intermediul 112 de către o femeie, de 53 de ani, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 11.00, în timp ce se deplasa pe o stradă din sectorul 3, un bărbat necunoscut i-a smuls din mână portofelul, după care a fugit.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta reclamată a fost săvârşită de doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 22 de ani, unul dintre aceştia smulgând portofelul victimei, în timp ce al doilea supraveghea zona. De asemenea, s-a stabilit că tânărul de 16 ani se află în stare de reținere, pentru o faptă similară, comisă pe raza unui județ.

Marți, 18 mai a.c., a fost pus în executare un mandat de percheziţie, în Brăila, la domiciliul tânărului de 22 de ani care ar fi ajutat la comiterea faptei, acesta fiind depistat și condus la audieri.

Tânărul de 22 de ani a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind dispusă măsura arestului preventiv.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei 10 şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *