Ziarul care ține cu românul

Două percheziții într-un dosar de trafic de droguri

Două percheziții într-un dosar de trafic de droguri

La data de 02.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galați împreună cu polițiști din cadrul B.C.C.O. Galați au efectuat 2 percheziții domiciliare, pe raza județului Galați într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.

În cauză s-a reținut că, în perioada aprilie – mai 2023, un inculpat, cu ajutorul altor doi inculpați, a procurat, transportat, depozitat și valorificat către diferiți consumatori din municipiul Galați droguri de mare risc (respectiv 330 de comprimate ecstasy, 1,54 grame de amfetamină  și 7,09 grame de 3 -CMC)  și droguri de risc (canabis).

La data de 02.05.2023, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce comercializa, prin intermediul unui alt inculpat, cantitatea de 130 de comprimate ecstasy în schimbul sumei de 4.700 de lei.

Cu ocazia efectuării a două percheziții domiciliare în locuințele inculpaților au fost descoperite și ridicate cantitățile de aproximativ 730 grame de 3 –CMC, 100 grame de 4-CMC și 16 grame de canabis.

În urma audierilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea pentru 24 de ore a celor trei inculpați.

În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *