Ziarul care ține cu românul

Fraudă de peste 1,7 milioane de lei identificată de inspectorii DGAF

Inspectorii DGAF verifică operatorii economici care efectuează ITP pentru autovehicule

Inspectorii din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) – Structura centrală au efectuat un control antifraudă la un operator economic din zona București-Ilfov și au constatat că, în perioada 2018-2023, acesta s-a sustras de la achitarea obligațiilor fiscale aferente comercializării în mediul online de telefoane mobile în valoare de peste 10.000.000 de lei. Ca urmare a verificărilor efectuate s-a întocmit proces verbal în care a fost individualizat un prejudiciu de TVA în cuantum de 1.700.511 de lei, valorificat în cadrul unui dosar penal.

În vederea operaționalizării mecanismului evazionist, agentul economic verificat a înregistrat în evidența financiar-contabilă documente de achiziție care nu corespund realității, cât și facturi de vânzare care nu conțin TVA, contrar prevederilor legale și naturii bunurilor vândute, respectiv telefoane mobile noi, sigilate și cu garanție.

Prin sustragerea realizată de la plata taxei pe valoarea adaugată aferentă telefoanelor mobile a fost afectat atât bugetul statului, cât și mediul concurențial, prin utilizarea unor prețuri reduse față de prețul de piață practicat de societățile care comercializează aceleași produse cu respectarea prevederilor legale.

În dosarul penal aflat în lucru, vizând faptele de evaziune fiscală menționate, au fost puse în executare mandate de percheziție domiciliară și au fost dispuse măsuri asigurătorii, aspecte cuprinse în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București:

http://ptbucuresti.mpublic.ro/anunturi/2024/22_05_2024_ptb.pdf

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: ARHIVĂ

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *