Ziarul care ține cu românul

Grup de proxeneți destructurat – 6 persoane ridicate de DIICOT

Grup de proxeneți destructurat - 6 persoane ridicate de DIICOT

La data de 25.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea a 6 inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de mare risc și spălarea banilor.

Grup organizat de proxenetism pe teritoriul Irlandei

În cauză s-a reținut că, în anul 2019, s-a constituit, pe baza relațiilor de familie, un grup infracțional organizat, la care au aderat și alte persoane, grup care a acționat pe teritoriul Irlandei în scopul exploatării sexuale a numeroase persoane, obținând în această modalitate importante sume de bani. Liderii grupului infracțional au organizat și dezvoltat o rețea de prostituție, determinând și înlesnind practicarea prostituției unui număr de aproximativ 30 de persoane, de la care au perceput importante sume de bani, sub forma unor procente din câștigurile realizate (între 40%-70%).

Activitatea membrilor grupului a constat în asigurarea cazării în imobilele închiriate și perceperea unor sume de bani cu titlul fictiv de chirie, achiziționarea biletelor de avion pentru deplasările pe ruta România-Irlanda, crearea, administrarea anunțurilor online și intermedierea legăturilor, transportul și protecția la locațiile clienților, dar și vânzarea, prin intermediul persoanelor vătămate, a drogurilor de mare risc către clienți, în scopul obținerii unor câștiguri mai mari.

Sumele de bani de pe urma prostituției transferate în România

Membrii grupului infracțional organizat au utilizat un circuit financiar complex în activitatea de disimulare a foloaselor patrimoniale obținute de pe urma practicării prostituției, sumele de bani obținute fiind transferate în România atât prin servicii de transfer monetar rapid, cât și prin intermediul unor conturi bancare deschise pe numele unor persoane interpuse.

Ulterior, veniturile au fost utilizate pentru achiziționarea pe teritoriul României a mai multor bunuri mobile (autoturisme) și imobile (terenuri, apartamente, edificarea de construcții etc.) atât pe nume propriu, cât și pe numele membrilor familiei, utilizate însă în fapt de către membrii grupului.

Totodată, membrii grupului infracțional organizat au înființat societăți comerciale ce au ca obiect de activitate comerț cu amănuntul sau închirierea de bunuri imobile, cu scopul de a desfășura o activitate aparent legală, în vederea disimulării veniturilor provenite din activitatea infracțională.

Sume de bani, diferite electronice și droguri ridicate de DIICOT

La data de 25.04.2023, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O. Gorj, S.C.C.O. Vâlcea, S.C.C.O. Mehedinți, S.C.C.O. Olt, B.C.C.O. București – SCTP , B.C.C.O. Pitești şi B.C.C.O. Craiova au fost puse în aplicare 38 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Gorj și Vâlcea dar și în municipiul București, fiind puse în executare și un număr de 30 mandate de aducere.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate sumele de 2.245 euro și 3.361 lei, 29 de terminale mobile și 25 de cartele SIM, 13 memory stik-uri, un hard disk, o tabletă și 3 laptopuri, două arme airsoft și 58 de bile metalice, o cantitate de droguri de risc și mare risc, precum și comprimate și fiole din categoria anabolizantelor, 4 grindere și un cântar de mare precizie.

A fost instituită măsura sechestrului asigurător cu privire la zece autoturisme și un motociclu.

Urmează să fie sesizat judecătorul cu propunerea de arestare preventivă a celor 6 inculpați.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

SURSA FOTO: D.I.I.C.O.T.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *