Ziarul care ține cu românul

Grup infracțional destructurat – 50 de kg de 2-MMC reținute

La data de 9 mai 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează 34 de percheziții domiciliare, în județele Cluj, Argeș, Ilfov, în municipiul București și într-o unitate de penitenciar, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu substanțe dopante cu grad de mare risc, operațiuni ilegale cu precursori de droguri, trafic internațional cu substanțe dopante cu grad de mare risc, spălare de bani și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în cursul anului 2021, în județul Cluj, ar fi fost inițiat și s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, format din zece persoane, care ulterior și-ar fi extins activitatea și în județul Argeș, scopul fiind efectuarea de operațiuni cu produse dopante cu grad de mare risc și cu precursori de droguri, precum și trafic internațional cu produse dopante cu grad de mare risc.

Liderul grupului, ar fi asigurat organizarea, finanțarea, aprovizionarea cu materie primă și utilaje (din China și India), retribuția membrilor, coordonarea și controlul activităţilor infracţionale, iar membrii grupului infracțional din eșalonul de execuție s-ar fi ocupat de  transportul materiei prime la o fabrică clandestină, situată în județului Argeș, producerea substanțelor dopante cu grad de mare risc, depozitarea acestora, predarea către curieri și încasarea sumelor de bani, aferente livrărilor efectuate.

Preluarea, gestionarea și confirmarea comenzilor de substanțe ar fi fost realizată de persoanele cercetate prin utilizarea mai multor site-uri create în acest scop.

29.000  de colete cu substanțe dopante

Din datele rezultate în urma cercetărilor a reieșit că, prin intermediul mai multor societăți controlate de membrii grupului, care ar fi avut contracte de prestări servicii cu firme de curierat, ar fi fost livrate peste 29.000  de colete conținând astfel de substanțe pe teritoriul României, iar alte 200 au fost exportate în diferite țări.

Alți membri ar fi avut rolul de a falsifica contracte și facturi, în scopul de a conferi o proveniență legală sumelor de bani obținute din trafic, de a pune la dispoziție conturile bancare în vederea depunerii/transferului de sume de bani rezultate din activitățile infracționale, de a depune și transfera bani în aceste conturi,  controlate și utilizate de lider.

Din investigațiile efectuate a rezultat că, suma spălată de grupul infracțional organizat ar fi de la aproximativ 2,1 milioane de euro.

Cercetările întreprinse au mai relevat că, în decembrie 2023, alți trei membrii (din aceeași familie) ar fi organizat procurarea, importul din Ungaria și transportul în România a 50 de kilograme de substanță psihoactivă (2-MMC), destinată comercializării, întreaga cantitate fiind depistată și indisponibilizată pe parcursul unei acțiuni de prindere în flagrant delict.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *