Ziarul care ține cu românul

Grup infracțional organizat de cămătărie și proxenetism destructurat

La data de 29.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a 5 inculpați, și luarea măsurii controlului judiciar față de al șaselea inculpat, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă și proxenetism.

În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2019, pe raza județului Dâmbovița, unul dintre inculpați a inițiat și constituit, alături de alți trei inculpați, un grup infracțional organizat, la care, pe parcurs, au aderat și alte persoane, în scopul comiterii infracțiunilor de cămătărie și proxenetism.

Astfel, aceștia au recrutat mai multe persoane vătămate pe care  le-au determinat să practice prostituția, atât pe teritoriul României, cât și în străinătate ( Germania și Marea Britanie), în scopul obținerii unor câștiguri materiale importante.

De asemenea, începând cu anul 2019 și până în prezent, membrii grupului, persoane neautorizate, au acționat în mod coordonat și s-au sprijinit reciproc în vederea oferirii cu titlu de împrumut a unor sume de bani diverselor persoane care se confruntau cu dificultăți financiare. Procedând în această modalitate, membrii grupului infracțional organizat au împrumutat mai multe persoane, obținând beneficii financiare importante din dobânzi ( de exemplu suma de aproximativ 120.000 lei a fost obținută doar de la trei persoane vătămate).

Pentru a ascunde caracterul ilicit al împrumuturilor, inculpații amanetau în prezența persoanelor vătămate o anumită cantitate de bijuterii, suma obținută fiind împrumutată acestora.

În schimbul sumei împrumutate, părțile vătămate trebuiau să plătească atât dobânzile cămătărești (încasate bilunar), cât și cele percepute de casele de amanet pentru depozitarea bijuteriilor, dar și suma necesară răscumpărării acestora de la casele de amanet.

De asemenea, pentru a determina persoanele vătămate să plătească dobânzile exagerate, membrii grupului au recurs la amenințări,  intimidări și presiuni psihice.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *