Ziarul care ține cu românul

Hoț de biciclete la doar 15 ani – 70% din prejudiciu recuperat

Hoț de biciclete la doar 15 ani - 70% din prejudiciu recuperat

În cursul zilei de ieri, 12 septembrie a.c., cu ocazia unor percheziții domiciliare efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Târgu Mureș au depistat un tânăr, din comuna Livezeni, bănuit de furt calificat (furt de biciclete). Mai multe biciclete sustrase au fost recuperate.

Mai exact, cercetările au fost demarate după ce Poliția municipiului Târgu Mureș a fost sesizată la data de 28 august a.c., referitor la faptul că, din parcarea unui ansamblu rezidențial din municipiul Târgu Mureș, s-ar fi sustras, în decursul a două zile, biciclete asigurate prin sisteme antifurt, creându-se un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.

În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptelor, respectiv un tânăr de 15 ani, din comuna Livezeni.

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale au efectuat 2 percheziții domiciliare în comuna Livezeni, în locațiile frecventate de persoana bănuită, ocazie cu care aceasta a fost depistată și condusă la sediu, pentru audieri.

La aceeași dată, polițiștii au identificat și ridicat 6 biciclete, prejudiciul creat prin infracțiune fiind recuperat în proporție de peste 70%.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului – Postul de Poliție Comunală Livezeni, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș.

Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *