Ziarul care ține cu românul

Infracțiuni la regimul rutier

ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII
ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

Sadu

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 08,00, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe raza localității Sadu de către un localnic în vârstă de 52 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Sarosu

La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 18,00, în localitatea Șaroșu pe Târnave, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 141B de către un tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în comuna Laslea.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-au întocmit actele pentru efectuarea cercetării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Rasinari

La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 23,45, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106D, Rășinari – Poplaca, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Poplaca, a pierdut controlul direcției de deplasare, oprindu-se în șanț.

Evenimentul a avut drept consecințe doar pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat valoarea de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare despre Sibiu și nu numai, urmăriți-ne pe Facebook:

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *