Ziarul care ține cu românul

Infracțiuni la regimul rutier

ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

ACŢIUNI PERMANENTE, DESFĂȘURATE ÎN SERVICIUL COMUNITĂȚII

Cristian

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 14,00, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Cristian, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține acest drept.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

Târnava

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 14,00, pe strada Văii din localitatea Târnava, polițiștii au depistat un alt bărbat care conducea un autoturism fără a avea acest drept.

Este vorba despre un localnic în vârstă de 33 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Sibiu

La data de 9 mai a.c., în jurul orei 21,30, în municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Iezer.

Rezultatul afișat de etilotest a fost 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, sibianul în vârstă de 50 de ani fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Având în vedere cele constatate, la nivelul Biroului Rutier s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *