Ziarul care ține cu românul

Întâlnire în cadrul proiectului „Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice on-line în Municipiul Mediaș, județul Sibiu“

Vineri, 19 noiembrie 2021, la invitația primarului Municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, în sala mică a Primăriei a avut loc o întâlnire de lucru la care au luat parte inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, dna Monica Munteanu, directorii școlilor gimnaziale și ai liceelor din municipiul Mediaș și reprezentanți ai administrației locale. În urma semnării în data de 8 noiembrie 2021 a contractului de achiziție, cele 5876 de tablete au fost deja livrate către Primăria Mediaș. 

             Astfel, discuția a avut ca temă modalitatea de distribuire a celor 5876 de tablete, de care vor beneficia elevii celor 13 unități de învățământ de stat gimnazial și liceal din municipiul Mediaș. S-a stabilit modul de lucru, documentația ce va sta la baza acestui demers, contractele de comodat și procesele verbale ce vor fi încheiate. 

          Într-un  termen cât mai scurt, se dorește distribuirea tuturor tabletelor. 

        Achiziția și distribuirea tabletelor reprezintă prima parte din cadrul proiectului pe fonduri europene: „Achiziție de tablete școlare și alte echipamente necesare desfășurării activității didactice on-line în Municipiul Mediaș, județul Sibiu“ – „Tablete cu abonament la internet (24 luni) (Lot 1)“.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *