Ziarul care ține cu românul

Întâlnirea lui Klaus Iohannis cu liderii coaliției privind greva în Educație

Decrete semnate de Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 31 mai 2023, la Palatul Cotroceni, discuții cu liderii coaliției de guvernare, Președintele Partidului Național Liberal, Premierul Nicolae Ciucă, și Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, pe tema grevei din sistemul de învățământ. La întâlnire a mai participat și ministrul Educației, Ligia Deca.

În cadrul discuțiilor au fost analizate revendicările Federațiilor sindicale din educație și posibilele soluții care să conducă la încetarea grevei profesorilor și la reînceperea cursurilor.

Președintele Klaus Iohannis a accentuat importanța menținerii dialogului, singura cale prin care se poate debloca situația actuală. Astfel, negocierile vor fi reluate imediat și vor continua până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice.

Președintele României le-a solicitat liderilor coaliției să prezinte public, în cel mai scurt timp posibil, concluziile negocierilor cu sindicatele și măsurile pe care Guvernul le poate adopta astfel încât anul școlar să fie încheiat în bune condiții, iar calendarul susținerii examenelor naționale să nu fie afectat.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *