Ziarul care ține cu românul

Lector prins în flagrant pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 februarie 2023, a suspectului RUDOLF CRISTIAN, lector universitar, doctor, în cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița, pentru comiterea a infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (25 de acte materiale).

25 de masteranzi i-au dat mită lectorului

În zilele de 11 respectiv 16 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la 25 de masteranzi mai multe sume de bani drept mită, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina ”Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene”) sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic.

Concret, suspectul ar fi pretins de la fiecare masterand:

– 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă,

– 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă,

– 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.

În contextul menționat mai sus, la data de 18 februarie 2023, suspectul Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie 2023 ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

SURSA FOTO: expressdebanat.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *