Ziarul care ține cu românul

MAI – Prevenirea și combaterea faptelor ilegale

Condamnat la închisoare pentru conducere fără permis

În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 4.567 de evenimente, 3.285 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.282 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 886 de posibile infracțiuni, peste un sfert dintre acestea fiind din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 224 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 241 de fapte penale. De asemenea, echipajele de poliție au depistat 14 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 55 de persoane, iar în urma investigațiilor desfășurate au fost identificați 9 autori în 8 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 861 de permise de conducere și au retras 292 de certificate de înmatriculare.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *