Mediaș – Lucrări de modernizare a parcului de pe strada Dealu Furcilor

Lucrările de modernizare a parcului situat pe strada Dealu Furcilor din municipiul Mediaș au început recent, acestea vizând spațiul de joacă, dar și amenajările suprafeței verzi aferente.

Aparatura de joacă existentă în prezent va fi dezafectată și vor fi montate dispozitive noi care constau în figurine pe arc, balansoare, leagăne, dar și un complex de joacă. Parcul va fi dotat și cu aparate de fitness, pe suprafață de tartan, care se adresează în principal adolescenților și adulților.

Lucrările conexe efectuate în parcul de pe strada Dealu Furcilor vor consta în refacerea aleilor cu pavaje și borduri, amenajarea de alei pietonale, montarea de bănci și coșuri de gunoi stradale, vopsirea confecțiilor metalice, modernizarea elementelor componente ale împrejmuirii.

Declarația primarului municipiului Mediaș, Gheorghe Roman

„În urmă cu câțiva ani, cartierul Aviației s-a aflat într-un amplu program de modernizare, și aici mă refer la modernizarea rețelelor de apă, canalizare, refacere a sistemului rutier și a trotuarelor. Astăzi am dat startul modernizării parcului, mai exact a locului de joacă din cartier, un program pe care îl derulăm în tot orașul și sper ca, pe măsură ce avansăm cu modernizarea rețelelor de apă și canalizare din oraș, și acest program pe care îl avem de refacere și întreținere a parcurilor și a zonelor verzi să fie extins în întregul oraș “, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *