Ziarul care ține cu românul

Mesajul Președintelui A.V.R. cu ocazia Zilei Internaționale a Vămii

Vă prezentăm mesajul Președintelui A.V.R. cu ocazia Zilei Internaționale a Vămii:

Dragi colegi,

Această zi specială pentru toată comunitatea vamală reprezintă anul acesta una deosebit de semnificativă și pentru mine personal. Sunt onorat să mă adresez dumneavoastră pentru prima dată în noua mea calitate, aceea de Președinte al Autorității Vamale Române.

Vă mulțumesc pentru încrederea, suportul și devotamentul dumneavoastră față de instituția vamală și sunt nerăbdător să contribui cu abilitățile și expertiza mea profesională la performanța autorității vamale în care îmi desfășor activitatea de mai bine de 30 de ani.

Ne confruntăm astăzi cu provocări fără precedent la granițele țării, iar evoluțiile geopolitice și economice sunt din ce în ce mai complexe, dar sunt încrezător că împreună vom reuși să le facem față. Am convingerea că, pas cu pas, vom transforma Autoritatea Vamală Română într-o instituție eficientă și transparentă, îndeplinindu-ne în continuare misiunea importantă căreia avem onoarea să-i răspundem în fiecare zi – protejarea granițelor Uniunii Europene și a cetățenilor săi, precum și facilitarea unui comerț echitabil și deschis.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Vămii, vă doresc multă sănătate, optimism, să vă păstrați perseverența și integritatea și să ne bucurăm împreună de cât mai multe succese profesionale.

La mulți ani!

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *