Ziarul care ține cu românul

Participarea Președintelui României, Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European din 24-25 martie 2022

Decrete semnate de Președintele României, Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 24-25 martie 2022, la reuniunea Consiliului European care se va desfășura la Bruxelles, Regatul Belgiei.

La reuniunea Consiliului European a fost invitat să participe și Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, ca o reconfirmare a unității și a coordonării transatlantice strânse în contextul de securitate actual generat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Agenda de discuții a Consiliului European vizează, în principal, evoluțiile de securitate din Ucraina, cu accent pe sprijinul acordat de către Uniunea Europeană Ucrainei în plan politic, financiar, material și umanitar. Vor fi abordate și modalitățile de sprijin în plan european a refugiaților ucraineni, facilitate de utilizarea mecanismului de protecție temporară.

Șefii de stat și de guvern vor agrea Busola Strategică, instrument care va asigura o ghidare la nivel strategic, pentru următoarea decadă, a acțiunilor în materie de securitate și apărare la nivelul Uniunii Europene.

În continuarea discuțiilor din cadrul Summitului de la Versailles, liderii europeni vor discuta aspecte legate de asigurarea securității aprovizionării cu energie la nivel european, pe fondul măsurilor de reducere a dependenței față de Rusia. Pe baza comunicărilor Comisiei Europene, vor fi abordate situația prețurilor la energie, măsurile de sprijin a categoriilor celor mai vulnerabile și de susținere, pe termen scurt, a mediului de afaceri.

De asemenea, vor mai fi discutate aspecte economice referitoare la consolidarea Pieței Interne, gestionarea pandemiei de COVID -19 şi relațiile externe ale Uniunii Europene, cu accent pe relația cu China şi situația politică din Bosnia şi Herțegovina. 

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *