Ziarul care ține cu românul

Participarea Președintelui României la reuniunea Consiliului European

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 17-18 aprilie 2024, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Președintele Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la recepția găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, în onoarea șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Europene.

Pe agenda reuniunii se află perspectiva unui nou Pact european pentru competitivitate și relația Uniunii Europene cu Turcia. Subiectul noului Pact european privind competitivitatea va fi dezbătut pe larg și va include o seamă de aspecte esențiale pentru viitorul economic al Uniunii, printre care: Piața Unică, Uniunea Piețelor de Capital, politica industrială a Uniunii, energia, economia circulară, aspecte digitale, politici comerciale, aspecte sociale, inovație, reducerea poverii administrative, precum și agricultura.

Liderii Uniunii Europene vor avea, de asemenea, discuții referitoare la evoluțiile războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, precum și viitoarea Agendă Strategică a Uniunii.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://viitorulilfovean.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *