Ziarul care ține cu românul

Participarea Președintelui României, la Summitul Formatului București 9

Vizita Președintelui României la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” împreună cu premierul din Luxemburg

Președintele României, Klaus Iohannis, va participa marți, 11 iunie 2024, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului București 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Președintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, și de Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La eveniment va participa, de asemenea, Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.

Reuniunea la nivel înalt a statelor din Formatul București 9 se desfășoară cu o lună înaintea Summitului aniversar al NATO de la Washington, D.C., care marchează împlinirea a 75 de ani de la înființarea Alianței. Liderii vor avea, la Riga, oportunitatea unui schimb aprofundat de opinii cu privire la obiectivele majore și principalele rezultate preconizate pentru Summitul de la Washington, D.C., cu accent pe consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic, precum și pe intensificarea sprijinului pentru Ucraina.

Agenda discuțiilor va viza, astfel, continuarea implementării deciziilor Aliate adoptate în cadrul celor mai recente Summituri NATO, inclusiv în ceea ce privește angajamentele de investiții și cheltuieli pentru Apărare, precum și sprijinul multidimensional acordat Ucrainei.

Președintele României va pleda pentru o atenție sporită asupra situației de securitate din regiunea Mării Negre

Președintele României va pleda, în acest context, pentru o atenție sporită asupra situației de securitate din regiunea Mării Negre, adaptată evoluțiilor din ultima perioadă, și importanței strategice a acestei zone pentru securitatea Aliaților, care a fost consacrată în Conceptul Strategic al NATO din 2022.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea continuării măsurilor de sprijin pentru partenerii cei mai expuși din regiune, precum Republica Moldova.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: ARHIVĂ

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *