Ziarul care ține cu românul

Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri

Ieri, 14 aprilie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate din Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au efectuat 6 percheziții domiciliare la persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări, a reieșit că bărbații ar fi cultivat plante de cannabis, în spații special amenajate, în județul Arad.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate și indisponibilizate 231 de plante de cannabis, 802 grame de masă vegetală uscată de cannabis, 700 de lei, ustensile destinate culturilor indoor de cannabis (saci cu îngrășăminte, bidoane cu fertilizatoare, lămpi pentru căldură, ventilatoare, transformatoare, tubulatură), râșnițe și cântare.

Au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele bănuiților, care au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Arad, pentru audieri, urmând a fi prezentați Tribunalului Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive. 

Cercetările sunt continuate pentru trafic de droguri de risc și pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției 6 de Poliție Rurală Beliu – I.P.J. Arad, precum și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Arad. 

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *