Ziarul care ține cu românul

Peste 60 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Peste 60 de sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri vâlceni au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic, pentru a preveni producerea de accidente rutiere și a impune un climat de siguranță pe drumurile publice din județ.

Astfel, aseară, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni preventiv-reactive pentru verificarea conducătorilor auto cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive și conștientizarea acestora referitor la riscurile la care se expun în momentul în care conduc vehicule sub influența unor astfel de substanțe.

Peste 300 de mașini verificat ede polițiștii rutieri

În cadrul acțiunilor desfășurate pe raza întregului județ au fost utilizate aparatele etilotest, etilometru și drugtest din dotare.

De asemenea, la acțiuni au participat și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea.

În urma activităților, au fost verificate peste 300 de autovehicule, fiind testați cu privire la consumul de alcool 271 de conducători auto și 2 cu privire la consumul de substanțe psihoactive.

De asemenea, pentru neregulile constatate au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale în valoare de 9.450 lei și au fost întocmite 3 dosare penale, dintre care 2 privind conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Că măsură complementară au fost reținute 14 permise de conducere.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *