Suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării sau se întorc acasă, din străinătate, motiv pentru care, în perioada următoare, se prefigurează o creștere a numărului de persoane și mijloace de transport care tranzitează punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.
În acest sens, au fost dispuse măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru fluidizarea traficului de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a frontierei care constau în suplimentarea personalului Poliţiei de Frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
Astfel, zilnic, aproximativ 3.900 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, atât în punctele de trecere a frontierei cât şi în zona de frontieră.
De asemenea, se menţine un contact permanent cu autoritățile statelor vecine, în vederea stabilirii unor măsuri comune, în baza protocoalelor bilaterale, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.
Recomandări:
În continuare, recomandăm cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.
Menţionăm că, la graniţa cu Bulgaria sunt operaționale 9 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct, astfel:
- pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă,
- pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi
- pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu,
- pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Magurele, P.T.F. Zimnicea,
- pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat, P.T.F. Bechet (doar pentru transportul de marfă)
La graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 12 puncte de trecere a frontierei după cum urmează:
- pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac, P.T.F. Nădlac II, P.T.F. Turnu, P.T.F. Vărşand;
- pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta, P.T.F. Borş, P.T.F. Borş II, P.T.F. Valea lui Mihai, P.T.F. Săcuieni
- pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni, P.T.F. Petea;
- pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de persoane şi mărfuri se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Reamintim că, în această perioadă, pe sensul de intrare în țară, la realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri, care vizează in principal verificarea documentelor de călătorie, participă şi reprezentanții Direcțiilor de Sănătate Publică judeţene în vederea efectuării triajului epidemiologic si dispunerii măsurilor specifice.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!