Ziarul care ține cu românul

Primul laborator clandestin de anabolizante descoperit

La data de 29.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Iași împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași efectuează un număr de 15 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Iași, Bacău, București, Constanța și Sibiu în vederea destructurării unui grup infracțional organizat, cu un laborator specializat în fabricarea și comercializarea în spațiul Uniunii Europene de substanțe anabolizante.

Simultan, pe teritoriul Republicii Moldova, procurorii din cadru Procuraturi pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale și ofițerii Departamentului Antifraudă și Conformare al Serviciului Vamal efectuează 22 percheziții domiciliare, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autoritățile judiciare moldovene încheiat cu sprijinul EUROJUST.

În cauză s-a reținut că, mai mulți cetățeni cu dublă cetățenie română/moldovenească au constituit, în a doua jumătate a anului 2021, un grup infracțional organizat specializat în fabricarea de produse care conțin substanțe dopante cu grad de mare risc.

Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate a fost descoperit primul laborator de produse anabolizante din România.

De asemenea, după efectuarea percheziţiilor domiciliare  la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial  Iaşi vor fi conduse în vederea audierii 11 persoane.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *