Ziarul care ține cu românul

Proiectul ,,Focus,, pe cartierul Astra

15 elevi de la Școala Gimnazială Nr. 3 din cartierul Astra vor participa în perioada următoare la o serie de ateliere de film documentar, de teorie și practică audio-video, în cadrul proiectului Focus pe cartier, realizat de PATRUPETREI, pentru prima dată în județul Brașov.

Prin intermediul a 6 ateliere, mentorii implicați în proiect își propun dezvoltarea spiritului critic al elevilor prin arta cinematografică. Aceștia sunt invitați să reflecte la realitatea vieții lor cotidiene, provocările cu care se confruntă și nevoile comunității.

Printre temele abordate în cadrul atelierelor se numără: analiza imaginii dinamice, a sunetului, operare video și înregistrare sunet, compoziție, sunet, precum și post-producție. Tinerii vor documenta experiențele lor în comunitate cu ajutorul a 4 handycam-uri.

Rezultatul proiectului va fi un documentar scurt realizat de tinerii implicați în proiect, care va fi prezentat în cadrul a trei proiecții publice, la sfârșitul lunii noiembrie.

“Ne-am dorit foarte mult să facem atelierele Focus și în mediul urban, să observăm relația pe care copiii o au cu orașul și cum se raportează la el, iar Brașovul este un start foarte bun. Cartierul Astra a fost industrial, însă este și mai aproape de natură. Suntem curioși să vedem cum se raportează elevii la aceste aspecte. Sunt dinamici diferite în mediul rural și urban, însă reacția copiilor este mereu la fel. Sunt foarte entuziasmați și relaxați în fața, dar și în spatele camerelor de filmat. Pe măsură ce participă la ateliere devin mult mai conștienți de spațiul în care sunt, sunetul sau imaginea, în ansamblu ei. În cadrul proiectului putem lucra doar cu 15 elevi, dar sperăm ca pe viitor astfel de ateliere să fie disponibile în curricula opțională”, spune Andrei Dudea, inițiatorul proiectului Focus.

Proiectul Focus a fost lansat în 2019 și își propune promovarea gândirii critice, a valorilor civice și a cetățeniei active în rândul tinerilor, în special din comunități dezavantajate, cu acces limitat la cultură. Focus a fost implementat până acum în județele Călărași și Ialomița, iar filmele realizate de elevii din localitățile Gălbinași, Sohatu, Căzănești și Progresu pot fi vizionate online.

Focus pe cartier este un proiect implementat de PATRUPETREI, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Filarmonica Brasov și Centrul Cultural Reduta, co-finanțat de Primăria Municipiului București.

Parteneri media: IQads, Documentaria, Radio România Brașov FM

PATRUPETREI este un start-up care îți propune realizarea unor demersuri culturale și sociale prin intermediul artei cinematografice.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *