Ziarul care ține cu românul

Reținuți pentru amenințări cu arma și trafic de droguri

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 9 inculpați și continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar față de 4 inculpați.

Pentru ce sunt cercetați și reținuti cei 13 inculpați

Cei 13 inculpați  sunt cercetați pentru  constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată și uz de armă fără drept.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, trei inculpați au constituit, în județul Bistrița-Năsăud, un grup infracțional organizat, în scopul de a obține bani din activități de șantaj, lipsire de libertate, trafic de droguri de risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive, iar prin amenințări, inclusiv prin folosirea unor arme, au solicitat taxă de protecție unui suspect care distribuia substanțe psihoactive .

De asemenea, inculpații au organizat petreceri, la diferite cabane din județul Bistrița Năsăud, unde au comercializat substanțe psihoactive, iar pe parcursul acestor întâlniri au recrutat mai multe persoane, printre care și minori, în vederea realizării unei rețele care să distribuie substanțe psihoactive în județul Bistrița Năsăud.

Percheziții domiciliare, droguri și arme gasite

La data de 20.10.2022 procurorii împreună cu SCCO Bistrița Năsăud au efectuat un număr de 24 de percheziții domiciliare, fiind identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 pistoale neletale, dintre care 2 supuse autorizării, un arc, sumele de 11.715 lei, 4.240 de euro, 100 de dolari și 100 de franci elvețieni, aproximativ 70 de grame de 3-CMC, 24 de grame de substanță vegetală susceptibilă a fi canabis, 673 de plicuri ziplock nefolosite, 4 cântare de mare precizie, 3 grindere, 33 de telefoane mobile, 2 laptopuri, 9 ceasuri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din 11 județe.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *