Ziarul care ține cu românul

Sibian încătușat pentru delapidare – Prejudiciu de 13.000 de lei

Sibian încătușat pentru delapidare - Prejudiciu de aproape 13.000 de lei

La data de 4 aprilie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 29 de ani, sibian, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, în formă continuată (6 acte materiale).

În fapt, bărbatul este bănuit că, în cursul lunii februarie a acestui an, în municipiul Sibiu, și-ar fi însușit încasările societății al cărei angajat era, prejudiciul creat ridicându-se la suma de 12.995 de lei.

În baza probatoriului pentru delapidare, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://www.economica.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *