Ziarul care ține cu românul

Sibiancă reținută pentru furt calificat

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut o sibiancă în vârstă de 45 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv furt.

În fapt, femeia este bănuită că, la data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 04.00, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Sibiu, ar fi sustras o bijuterie din aur aparținând proprietarului imobilului, prejudiciul creat fiind de 3.500 de euro.

Totodată, la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, în timp ce se afla în incinta unei societăți comerciale din municipiul Sibiu, sibianca i-ar fi sustras unei alte femei portofelul în care se aflau 2.100 de lei și carduri bancare.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii sibiencei pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://weradio.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *