Ziarul care ține cu românul

Siguranța rutieră depinde de tine – Spune Nu alcoolului la volan

Siguranța rutieră depinde de tine - Spune Nu drogurilor și alcoolului la volan

La nivelul  Inspectoratului de Poliție Județean Braşov, siguranţa rutieră  este abordată prioritar şi constant  prin măsuri de aplicare a legislaţiei rutiere precum și activităţi de informare şi conştientizare a tuturor participanţilor la trafic privind necesitatea respectării legislaţiei rutiere în vigoare.

Poliția Brașov atrage atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație, siguranța rutieră fiind prioritară, cu precădere a celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive.

Pe termen scurt, consumul de alcool/substanțe psihoactive  diminuează coordonarea motrică şi echilibrul, alterează atenţia, percepţia, puterea de judecată şi controlul de sine.

De aceea, aceste substanțe sunt asociate cu un comportament periculos, care  prezintă un risc crescut de producere a accidentelor rutiere.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice/ substanțelor psihoactive îşi supraevaluează aptitudinile şi comit frecvent încălcări ale regulilor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri riscante sau execută în mod periculos virajele. Astfel pun în pericol siguranţa traficului rutier existând riscul de a se produce evenimente rutiere grave.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *