Ziarul care ține cu românul

Șofer turc cercetat pentru ultraj și conducere sub influența alcoolului

Un șofer turc, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a încercat să atace cu cuțitul un polițist de frontieră din incinta PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Sâmbătă, 22 iunie a.c., în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, șoferul unui automarfar – un cetățean turc în vârstă de 55 de ani – s-a angajat în depășirea coloanei de camioane aflate în așteptare pentru efectuarea formalităților de control la ieșirea din România.

La intrarea în perimetrul punctului, polițistul de frontieră aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu a intervenit pentru a-l opri pe șoferul de camion, moment în care acesta din urmă a coborât din mijlocul de transport și a încercat să îl atace pe colegul nostru cu un cuțit. Șoferul recalcitrant a fost imobilizat și încătușat, dar pentru că emana halenă alcoolică a fost solicitat sprijinul colegilor din cadrul Poliției Rutiere Siret. În urma testării efectuate, a rezultat o alcoolemie de 0,86 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care a fost ulterior condus de către echipajul Poliției Rutiere la unitatea sanitară din Siret pentru recoltarea de probe biologice.

Acum,  șoferul turc este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj și conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *