Ziarul care ține cu românul

Stadionul Sibiu – Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României

Finala Cupei României la Fotbal se va juca între echipele CS Corvinul Hunedoara și ASC Oțelul Galați, miercuri, 15 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal Sibiu. Având în vedere că este un meci cu o importanță deosebită, iar la Sibiu sunt așteptați mii de suporteri ai ambelor echipe, Comisia de sistematizare a circulației a avizat o serie de măsuri pentru buna desfășurare a evenimentului.

Astfel, circulația se va închide:

  • pe sectorul de drum al străzii Școala de Înot dintre str. Rennes și Hotel Parc, în intervalul 18.00-20.30
  • pe str. Octavian Goga, pe tronsonul dintre sensul giratoriu cu N. Olahus și str. Dimitrie Anghel, de la ora 18.00, până la încheierea meciului
  • N. Olahus, în intervalul orar 18.00-20.30.

În ziua meciului, se va închide și parcarea de pe strada Mihai Eminescu, din zona fostului Restaurant Bolta Rece.

De asemenea, în data de 15 mai, în intervalul orar 14:00 – 20:30, se interzice vânzarea băuturilor alcoolice, inclusiv la terase și restaurante, pe traseele spre Stadionul Municipal: Piața 1 Decembrie 1918, str. Avram Iancu, str. Gen. Magheru, Piața Mare, Piața Mică, str. Arhivelor, Piața Schiller, str. N. Bălcescu, str. Școala de Înot, b-dul. M. Viteazu, b-dul Victoriei (până la Pasajul Spitalului), Calea Dumbrăvii (zona dintre b-dul. Mihai Viteazu și str. Dimitrie Anghel) precum și pe o rază de 300 m, în jurul Stadionului.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

SURSA FOTO: https://fchermannstadt.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *