Ziarul care ține cu românul

Substanțe interzise depistate asupra a doi tineri în Curtea de Argeș

Doi tineri, în vârstă de 19 și 23 de ani, aflați într-o zonă retrasă, au atras atenția jandarmilor care patrulau ieri în municipiul Curtea de Argeș.

Având în vedere comportamentul suspect al tinerilor, la controlul corporal efectuat asupra lor, jandarmii au găsit fragmente de vegetație uscată, ambalate în staniol, susceptibile de a fi interzise de legislația în vigoare, precum și un grinder.

În urma celor constatate au fost întocmite actele necesare începerii cercetărilor, conform prevederilor articolului 4, alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Actele întocmite, împreună cu substanțele ridicate în vederea confiscării vor fi predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Pitești, pentru continuarea cercetărilor.

Doar de la începutul lunii septembrie și până în prezent, jandarmii argeșeni au constatat în mod independent un număr de 12 fapte de natură penală pentru încălcări ale Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *