Ziarul care ține cu românul

Tânăr prins drogat la volan – Pozitiv la cannabis

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au întocmit un dosar penal după ce un conducător auto a fost identificat în trafic sub influența substanțelor interzise (cannabis).

La data de 01 august a.c., în cadrul unei acțiuni de noapte, pe care polițiștii au organizat-o în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a depistării conducătorilor auto ce nu respectă normele rutiere, a fost oprit un vehicul al cărui conducător auto părea a se sub efectul unor substațe interzise, pe fondul comportamentului manifestat.

Pentru verificarea acestei bănuieli, polițiștii au efectuat un test, iar aparatul a stabilit că tânărul conducător auto, de 22 de ani, din orașul Zărnești, județul Brașov, se afla sub efectul substanței cannabis.

Față de rezultatul stabilit, s-a întocmit dosar penal și i s-au recoltat conducătorului auto mostre biologice, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: https://www.gds.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *