Ziarul care ține cu românul

Tânăr reținut de către polițiștii brașoveni

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “distrugerea”.

Din cercetările efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că la data de 06 iunie 2021, în jurul orei 08.00, o persoană necunoscută de sex masculin, în timp ce se deplasa pe strada Teiului din municipiul Făgăraș, județul Brașov, ar fi distrus mai multe flori și jardiniere, ce erau montate pe pervazul unei societăți comerciale.

Ca urmare a investigațiilor efectuate în cauză, persoana a fost identificată ca fiind un tânăr, în vârstă de 23 ani din municipiul Făgăraș. În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că tânărul este cercetat în alte două cauze penale pentru sâvârșirea altor două fapte de distrugere.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, autorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *