Ziarul care ține cu românul

Tânără de 18 ani prinsă la volan fără permis de conducere

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au identificat în trafic o femeie care conducea un autoturism fără a fi deținătoare de permis de conducere.

La data de 7 iunie a.c., conducătoarea auto, o tânăra în vârstă de 18 ani, din județul Brașov, a fost oprită în trafic jurul orei 03.00, în cadrul unui control pe care polițiștii îl efectuau în scopul depistării celor care nu respectă prevederile legislațieie rutiere.

Pentru că tânăra oprită nu a putut prezenta permisul de conducere, polițiștii au interogat bazele de date aparținând Poliției  Române, context în care au stabilit că aceasta nu este posesoare de permis de conducere.

Mai mult decât atât, verificările polițiștilor au stabilit că vehiculul i-a fost încredințat spre a fi condus pe drumurile publice, deși proprietarul acestuia, o altă tânără, de vârstă apropiată, avea cunoștință despre faptul că persoana oprită în trafic nu era deținătoare de permis de conducere.

Cercetările sunt continuate la acest moment în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *