Ziarul care ține cu românul

Tineri prinși cu droguri de polițiștii sibieni

La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 00,30, pe strada Aleea Șelimbăr, în imediata apropiere a parcării unui hipermarket din localitatea Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Urbană Sibiu au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Avrig. Acesta era însoțit de un alt tânăr, în vârstă de 21 de ani, tot din Avrig.

Celor doi ocupanți li s-a solicitat să coboare din autoturism în vederea efectuării controlului mașinii, moment în care pasagerul ar fi aruncat în spațiul verde niște bunuri.

Cu ajutorul lui Boa și Șuier, cei doi câini polițiști din cadrul Centrului Chinologic „Doctor Aurel Greblea” Sibiu, bunurile au fost recuperate, constatându-se că este vorba despre un plic cu o substanță solidă de culoare albă și un cântar de precizie.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *