Ziarul care ține cu românul

Traficant de droguri de mare risc încătușat

La data de 30.03.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În cauză s-a reținut că, în perioada ianuarie-martie 2023, inculpatul a deținut, în vederea vânzării, o cantitate mare de droguri mare risc, parte din aceasta fiind comercializată în cluburi din București și  consumatorilor, în special tineri, tot din municipiu.

În urma percheziției domiciliare efectuată la data de 30.03.2023, în București la locuința inculpatului, au fost identificate și ridicate  cantitățile de  peste 1,1 kilograme ketamină, un  kilogram de amfetamină (disimulată în congelatorul frigiderului), 80 de grame cocaină, circa 300 de comprimate ecstasy , o cantitate importantă de substanță psihoactivă sub formă de cristale, precum și mai multe timbre impregnate cu LSD, toate cu o valoare de piață de peste 60.000 de euro.

De asemenea, au fost identificate și ridicate sumele de 61.600 lei, 300 euro și 100 USD, cu privire la care s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător existând suspiciunea rezonabilă ca provin din traficul de droguri.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *