Ziarul care ține cu românul

Traficanți de droguri arestați – Prinși cu 2MMC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a trei bărbați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație și trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în perioada 2022 – martie 2024, aceștia (doi fiind membri ai aceleași familii) ar fi comercializat, în mod repetat, substanțe psihoactive către consumatori, din județul Cluj.

De asemenea, în sarcina unui dintre bărbați, s-a reținut faptul că, în intervalul 2023 – martie 2024, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal).

Ieri, 13 martie, au fost efectuate 14 percheziții domiciliare, în județul Cluj, în urma cărora au fost descoperite și ridicate cantități de substanță psihoactivă (2MMC), un grinder, obiecte purtând urme de materie vegetală, precum și alte mijloace de probă.

La data de 13 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor trei bărbați, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a doi dintre bărbații reținuți, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate, față de al treilea bărbat, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj luând măsura controlului judiciar.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *