Ziarul care ține cu românul

Traficanți de droguri ridicați de DIICOT – Prins cu cocaină  și 3-CMC

Traficanți de droguri ridicați de DIICOT - Prins cu cocaină  și 3-CMC

La data de 9 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 15 percheziții domiciliare, în județul Timiș și Cluj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile  a avea efect psihoactiv și deținere, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu.

Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2022 – septembrie 2023, persoanele bănuite ar fi deținut, intermediat și comercializat direct, în mod repetat, droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive (canabis, 3-CMC, cunoscut drept cristal și 2-MMC) către consumatori din județul Timiș, cu sume cuprinse între 200 și 500 de lei.

De asemenea, în sarcina unuia dintre bănuiți s-ar fi reținut și faptul că ar fi deținut fără drept, pentru consum propriu, diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină  și 3-CMC cunoscut sub denumirea de cristal).

Polițiștii au puse în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și  Cluj, fiind descoperite și ridicate aproximativ 100 de grame de substanţă cristalină 2-MMC și 30 de grame de 3-CMC (cristal), cântare de precizie, cu urme de substanță, mai multe cutii, conținând pungi de dimensiuni mici cu sistem de închidere tip zip-lock noi, 10 telefoane mobile, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

La data de 9 noiembrie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 6 persoane, pentru 24 de ore.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *