Ziarul care ține cu românul

Traficul la frontieră în data de 24 august 2022

În data de 24.08.2022, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 308.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 78.000 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 116.421 de persoane, dintre care 13.631 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 16,47% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 24.08.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 2.065.979 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 70 de fapte ilegale (38 de infracţiuni şi 32 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 240.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 44.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 19 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea,
  • nu s-a permis ieşirea a 52 de cetăţeni români din diferite motive legale.
  • NU UITA!

    Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

    Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

    ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

    Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

    Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

    Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

    ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *