Ziarul care ține cu românul

Traficul la frontieră în data de 25 iulie 2022

În data de 25.07.2022prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) .

Aproximativ 266.980 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 63.760 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare în România, au fost 125.237 de persoane, dintre care 11.668 de cetațeni ucraineni.

Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 25.07.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 1.694.369 cetăţeni ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 65 fapte ilegale (33 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 38.625 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 16 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 43 de cetăţeni din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu. În vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *