Ziarul care ține cu românul

Traficul la frontieră în data de 28 august 2022

La sfârșitul săptămânii trecute, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, aproximativ 4.000 polițiști de frontieră fiind la datorie, zilnic, pentru a desfășura misiuni de supraveghere şi control la frontieră.

A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, fiind suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, după caz.

Menționăm că, în perioada 26-28 august a.c., prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control peste 1.387.000 de persoane, cetățeni români și străini şi aproximativ 362.000 de mijloace de transport, atât la intrarea în țară, cât și la ieșire.

Cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile peste 692.000 de persoane, precum și 218.000 de mijloace de transport..

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă – punctele de trecere şi  „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 75 de fapte ilegale (35 de infracţiuni şi 40 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 212.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 13.000 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 20 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 47 de cetăţeni români din diferite motive legale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *