Ziarul care ține cu românul

Trei bărbați reținuți pentru fals intelectual, înșelăciune și fals în declarații

Grup organizat de traficanți de persoane destructurat

În ziua de 09 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au continuat activitățile într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, înșelăciune, tentativă la înșelăciune, fals în declarații și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și au reținut trei bărbați, dintre care doi de 32 și 31 de ani, din Pitești, respectiv de 28 de ani, din Micești.

Din cercetările efectuate, a rezultat că cei în cauză au avizat două societăți de asigurări cu privire la producerea, în ziua de 01 iunie a.c., a unui eveniment rutier în care au fost implicate 3 autoturisme cu valoare de piață ridicată, eveniment rutier care ar fi fost înscenat.

În urma celor declarate de cei implicați, având calitatea asumată de conducători ai autovehiculelor implicate, societatea la care una dintre mașini avea încheiat contract de tip CASCO a decontat, cu titlu de despăgubiri, suma de 18.560,23 de lei. Pentru celelalte două autovehicule, ca urmare a cercetărilor desfășurate de polițiști, a fost întrerupt cursul decontării despăgubirilor.

Pentru administrarea de probatoriu, în ziua de 04 octombrie a.c., polițiștii au efectuat 4 percheziții domiciliare, în Pitești, Bascov și Micești.

În ziua de 09 noiembrie a.c.,, după administrarea probatoriului, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 10 noiembrie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO: Arhivă

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *